După ce sistemul a fost repornit, Windows 8 va avea nevoie de puțin timp pentru a pregăti totul.
Urmează personalizarea calculatorului şi a Windows 8. Începeţi prin a da un nume calculatorului dvs. Dacă tastaţi caractere "neautorizate" ca $, %, &, veţi fi notificat ca atare. De asemenea, puteți alege culoarea pe care o doriți pentru fundalul sistemului de operare. Când ați terminat, apăsaţi Next.
Dacă instalaţi Windows 8 pe un laptop ori dispozitiv ce dispune de o placă de reţea fără fir, veţi fi rugat să vă conectaţi la o reţea fără fir disponibilă şi să specificaţi detaliile de conectare, înainte de a continua.
Acum va trebui să optaţi între utilizarea setărilor expres (Express settings) ale Windows 8 sau, dacă doriţi, personalizarea instalării. Nou suntem fani ai personalizării în detaliu, așa că haideţi să vedem ce se întâmplă dacă alegeţi Customize.
Întâi, trebuie să selectați dacă vreți să porniți facilitățile de partajare în rețea. Selectați opțiunea pe care o doriți.
Urmează să fiţi întrebat dacă doriţi să transmiteţi către Microsoft diferite tipuri de informaţii. Alegeţi ce informaţii doriţi să fie trimise şi apăsaţi Next.
Acum, sunteţi întrebat despre opţiunile pentru depanare pe care doriţi să le activaţi. De asemenea, puteţi permite aplicaţiilor să folosească numele ori poza dumneavoastră şi să le permiteţi accesul la locaţia dvs. Setaţi opţiunile pe care le doriţi şi apăsaţi, din nou, Next.
Cât timp sunt făcute ultimele pregătiri, sunteţi întampinat de un tutorial despre cum se accesează nouă bară cu charms, din Windows 8. Vă recomandăm să urmăriţi cu atenţie tutorialul căci vă va ajuta să vă familiarizaţi rapid cu această schimbare.
După derularea tutorialului, veţi mai vedea câteva ecrane informative colorate, ce vă informează asupra progresului procesului de customizare.
Odată ce totul este gata, este afişat ecranul implicit al Windows 8 (Windows 8 Start screen).
Puteți accesa și desktop-ul clasic, apăsând tastele Win+D ori cu un clic pe scurtătura de pe ecranul Start.
Bine aţi venit la prima întâlnire cu Windows 8!